Telecomanda
Dau drumul la televizor fără să știu de ce
O fac din reflex cu toate că știu ce m-așteaptă
Aici vreo patru aiurea vorbesc ne-ncetând să se-ncalece
Fiecare-i convis c-o spune pe a lui pe cea dreaptă
Pe un alt program un președinte de stat
Emancipat și costumat
Cu un aer infatuat și mâinile în buzunare
Vorbește o engleză de cinci la teză
Se simte-n largul lui ca la chermeză
Cred că mai bine mă uit la niște spoturi publicitare
Telecomanda mă poartă din canal în canal
Ce ironică soartă ce spectacol vulgar
Aicea aflu de-un deodorant oral
Obținut din extracte de coadă de cal
Cu efecte din cele mai tari și miraculoase
Un șervețel minune în loc de ochelari
Niște pastile moi pentru scaune tari
Și-un corset german de strâns burta cățelelor grase
Un miliardar american iubesc specia
S-a oferit să cumpere cu cash Grecia
S-o facă cadou unei fiice pe nume Rosalia
Dar i-a spus omul pe șleau în față
De nu-și face treaba și nu învață
Primește cadou de majorat
Cel mult Portugalia
Povestea mea e ușor retorică
Vorbește însă de-o scară valorică
Întoarsă pe dos călcată brutal în picioare
Iar noi ce credem că suntem mai buni
Amânăm consecvent pe ziua de luni
Iminenta stringenta și inteligenta schimbare
Ametist
Cu fiecare piatră ce-o arunci în mine
Eu construiesc un pod secret spre tine
Și fiecăreia îi fac o reverență
Cu certitudinea c-o faci din inocență
Icnesc adânc din când în când
Când nimerești în piept sau în vreo chakră
Cele mai dureroase sunt
Granitul gri și piatra seacă
Găsește-mi vini de care n-am habar
Transformă argumentele-n pretexte
Așează-n piatră-ntregul tău amar
Și sparge-mă-n bucăți ca pe ferestre
Dar n-am de gănd să mă opresc
Nici să mă plâng că mi-ar fi greu
Mă motiveaz-un înger diavolesc
Ce-l recunosc ca fiind al tău
Cu fiecare piatră ce-o arunci în mine
Eu construiesc un pod secret spre tine
Iar la sfârșit când îl voi termina
Voi săruta pe frunte holograma ta
Îmi placi
Îmi place gura ta și-mi plac și ochii tăi căprui
Privirea lor mă arde-adânc și-s ca ai nimănui
Îmi place-aroma ta cu-acel parfum indefinibil
Mirosul tău a câmp de maci mă bagă-n draci teribil
Îmi place tot ce faci
Dar cel mai tare-mi placi
Când te dezbraci
Îmi place-arhitectura ta și cum ești construită
Nu ostentezi nu bați la ochi dar ceri să fii privită
Îmi place-ntreaga-ți geometrie cu cercuri magice triunghiuri
Și uite doar ce povestesc că simt în inimă cumplite junghiuri
Nu știi să cânți sau să pictezi nu știi filozofie
Dar recunosc sărutul tău e-o pură poezie
Îmi place gustul tău și-atât de greu mi-ar fi să-l definesc
Aduce-a fructe de pădure ce-ascunse pe sub frunze cresc
Îmi place tot ce faci
Dar cel mai tare-mi placi
Când taci
Nu se întâmplă nimic
Nu se întâmplă nimic e totul obișnuit.
Săptămânile trec. Uite și toamna a venit ...
Ceasul de lângă pat ticăie neîncetat
Ultima oara l-ai tras în vinerea când ai plecat
E întuneric afară, e dimineață sau e seară
Ridic pachetul de țigări și îmi aprind o țigară
Nu se întâmplă nimic, fumez și fumul mă îneacă
A mai trecut un minut și încă unul o să treacă ...
Prin fereastra deschisă văd cerul negru albăstrui
Trei stele mi-aduc aminte de-obrazul tău cu trei pistrui
Nu se întâmplă nimic e totul ca întotdeauna
Din când în când mă trezesc și văd ba soarele ba luna ...
Eu încă sper că vei veni și parcă te aud urcând
Aud cheia în ușă te-aud intrând dar doar în gând
Și dac-ai fii din nou aici te-aș răsfăța te-aș alinta
Iar apoi împreună am evada din camera mea ...
Genesis
Cu ochii-nchiși ascult Genesis
Căutându-te în gând
Zeci de imagini o iau razna
Apar iar dispărând
Lumina ta mi-a mai rămas
Și-o aromă orientală
Iar Collins cântă Follow me
Din lumea lui colaterală
Emoții fără glas și chip
Și energii străine
De care oricât m-aș feri
Mă poartă către tine
Și mi te desenez în gând
Cu linia-mi stângace
Iar liniile încep vibrând
Cu mine să se joace
Nici plânsul tău nu-l mai cunosc
Mi-apare ca prin ceață
Cu-aromă dulce de cafea
Și teama ta de viață
Cu ochii-nchiși ascult Genesis
Căutându-te în gând
Afară-n taină nopții albe
Îi schimb culorile pe rând
Că eu sunt tu și tu ești eu
Nu-ncape îndoială
Două culori din curcubeu
Perfecta rânduială
Ne vom schimba religia
Și-om crede-n re-ncarnare
Și ne vom regăsi cândva
Pribegi prin Ursa Mare
Frica
Mi-e frică de păianjeni
Șopârle și albine
De ori ce târâtoare
De clipa care vine
Azi dis de dimineță
Îmi sare-n pat pisica
De-odată simt cum din senin
Mă copleșete frica
Mi-e frică de-ntuneric
Și de singurătate
De prea mult zahăr în cafea
De ciorbe prea sărate
Mi-e frică și de apă
De foc mi-e foarte frică
Iar păru-n cap când văd dentist
Măciucă se ridică
Mi-e frică de siringă
De sora medicală
De gripe și de alergii
De fapt de orice boală
Iar tu în fiecare zi
Îmi pari tot mai ciudată
Să nu-mi mai dai că nu m-ating
De fructe sau salată
Mi-am cumpărat pistoale
Mi-am luat și-un automat
Și-ntreg arsenalul
Îl țin ascuns sub pat
Mi-am pus la geam alarmă
La ușă un zăvor
Iar noaptea când mă culc ascund
Sub pernă un topor
Singur
Oglinda-n perete-mi surâde cu fața-i ovală
În afară de-o masă și-un pat camera-i goală
Pe podea niște cărți ce nu le-am citit
Din afișul cel vechi și îngălbenit
Mă privește Guevara c-o mutră intelectuală
În sticla de lapte flori moarte la număr cam șapte
Tavanul pătat pare-un cer înorat de mister încărcat dar nu e
La radio-ncet cânt-o trupă un concert ce-l cunosc pe de rost de dinainte
E Claude Debussy ori Satie nu-mi aduc aminte
Sunt singur iar
Mi te plimbi printre gânduri cu-n aer banal și vulgar
Toamna-și scutură frunzele moarte-nșirându-le pe trotuar
Iar eu calc printre ele pe visele mele
Cu-n zâmbet doar
Sunt singur iar
N-am de gând să devin nici patetic nici sentimental
Toamna-și scutură frunzele moarte-nșirându-le pe trotuar
Iar eu calc printre ele pe visele mele
Cu-n zâmbet doar
În gând rând pe rând trec râzând clipe reci și banale
Amintiri de prost gust îmi provoacă senzații nasoale
Beau cafeaua de ieri și sunt obosit
Ce emoție simt cred c-am reușit
De pe marginea ceștii s-ating
Urma buzelor tale
Capital
M-am născut într-un oraș
Între fiare și beton
Trăiesc superficial și monoton
Urmăresc la x tv doar programe de prost gust
Și spațiul meu vital e tot mai îngust
Îmi cumpăr doar produse de import
Pe cele autohtone nu le mai suport
Nevastă-mea dansează într-un bar
Și-a tatuat pe fese câte-un dolar
Inocenți ne batem joc de viață
Construind imbecil din iluzii și fum
Societatea de consum
De nu mă crezi deschide ochii să vezi
Cum o lume-ntreagă aleargă ca nebuna
După umbre pe pereți
Mă-nconjoară obiecte frumos colorate
De care n-am nevoie nici pe jumătate
Consum anapoda și fără măsură
Pe scurt viața mea e o harababură
De voi avea probleme cu egoismul
Cu goana după bani sau arivismul
Îmi voi trata urgent anacronismul
Că nu-i nimic mai bun ca capitalismul
Am intrat in Europa spuneți voi
Dar eu vă spun că dânsa a intrat în noi
Takitic
Tu ai ochiul drept mai mare
Cel cu nuanță de fistic
Evident că prin urmare
Celălalt este mai mic
Iar cel mic ascunde-n dânsul
Foc și pară în exces
Când te podidește plânsul
El e sursa mea de stres
Iscodește și întreabă
Mă transformă-n nimuric
Temător mi-aplec privirea
Mă fac mic și tac chitic
După vijelie însă
Redevine inocent
Luminează fața plânsă
Și copilu-i iar prezent
Uneori mă joc cu focul
Chiar de știu c-am să mă ard
Ca să îmi provoc norocul
Joc pereche la hazard
Și mai știe el să facă
Ceva nemaipomenit
Vara când coboară noaptea
Se apucă de vrăjit
Și îi luminează calea
Soarelui spre răsărit
Te caut
Te-am căutat în toată țara
De la Iași la Timișoara
Și în București
Dar tu nu ești
Te-am căutat la Moscova și în Tirana
În Shambala și în Nirvana
Te-am căutat
Dar nu te-am aflat
Te-am căutat în Dresda și în Berlin
Recunosc am stat foarte puțin
Dar mi-a spus cineva
Aici n-ai ce căuta
Te caut mereu
Și undeva în adâncul meu
Știu că și tu mă cauți
Cum te caut eu
Am răscolit deșertul și oceanele
Am cercetat luna și soarele
Le-am răscolit
Dar nu te-am găsit
Te-am căutat la Roma și în Paris
Te-am căutat în Infern și în Paradis
Acolo-am sunat
Dar nu mi-au deschis
De câte ori am crezut că te-am întâlnit
De-atâtea ori într-un final s-a dovedit
Că nu
Că nu erai tu
Te-am căutat într-o carte de poezii
Eram sigur că aici te voi găsii
Dar acolo era
Doar o umbră de-a ta
Te-am căutat în somn
Și-ascunsă sub pleoape
Te-am simțit respirând
Atât de aproape
Ani după ani au trecut dar aș vrea să știi
Astăzi am familie am și copii
Sunt fericit dar nu trece o zi
Să nu mă întreb pe unde ei fii
Sfera
Dacă mă cauți aici e casa noastră
Cu iederă și albăstrele
Plutind tăcut pe-o sferă albastră
Jur împrejurul unei stele
Aici trăiesc cu o făptură
Într-o sublimă coerență
Aceiaşi ochi aceeași gură
Ceva mai mică de statură
Și-înc-o infimă diferență
Ca noi însă mai mici am patru
Ce tropăie și bat cadența
Ăștia și-anunță dup-o vreme
În pântecele ei prezența
De ne-am jucat cu diferența
Regret secundele minutele și orele
Și zile-ntregi ce fără sens le-am risipit
N-am știut de la-nceput că timpul e atât de scurt
Și-n al secundelor tumult m-am rătăcit
Aici îmi duc eu viața mea
În jurul stelei câte-o tură
Și-aș mai rămâne de-aș putea
Că-s fericit peste măsură
Reții așa-i adresa mea
De vii acasă să mă iei
Cum te apropii dinspre stea
E cea albastră Sfera trei
Amnezie
Mă trezesc azi dimineață într-un pat complet străin.
Mi-este fruntea ca de ghiață, ceru-ntre copaci senin.
Tu îmi ești necunoscută, îți ridici capul ușor
Și-mi spui „Bună dimineața“, cu un zâmbet incolor.
Vreau să îți răspund, dar vocea parcă mi se-oprește-n gât,
Totuși reușesc să bângui „Cine ești și unde sunt?“
Râsul tău plin și sarcastic, parcă-l știu, l-am mai gustat
Și-al tău gest atât de plastic cu un deget ridicat ...
Nu-mi răspunzi și suverană îmi strecori mâna la spate
Și-mi spui „Hei, glumele tale le cunosc demult, pe toate ...“
Sunt confuz și parcă tremur, iar privirea ta mă fură,
Când încerc să-ți spun „Eu nu sunt ...“, îmi pui degetul pe gură,
Apoi mă săruți, Isuse! Ca-n nuvela lui Eliade.
Sunt pierdut, realul dus e, trupu-mi tremură și arde ...
„CINE EȘTI TU?“
Spune-mi cine ești tu?
E târziu, mă spăl pe față, încă-mi ești prezentă-n gând
Când ridic ochii-n oglindă, mă cutremur ― „EU CINE SUNT?“
Sauvage
Zadarul existenței când apare,
de prin siajul zilelor de luni,
le dă mereu persoanelor impare
un aer alandala, de nebuni.
Suntem ridați și rătăcim în ceață.
Prezentul curge spre trecutul mort.
E prea târziu să cerem de la viață
un nou bilet de drum și-un pașaport.
Am încercat câte ceva din toate.
Am și iubit, am și avut dușmani...
Și-n ostenirea de-a mai da din coate,
a survenit penuria de ani.
Eu fără scop, fără direcții ferme,
ca-ntr-un adio lung și fulgurant,
am străbătut o gaură de vierme
care mi-a fost vagon-restaurant.
Și iarăși mă găsește dimineața.
Când eu, de fapt, mă-ndrept spre asfințit.
Aprind țigări și-mi văd în urmă viața:
desculță prin deșertul ascuțit.
ULTIMA
Da meram singur în salon
Ferestrele curate
Și atârnam de un cordon
La niște aparate
Ce țiuiau și păcăneau
Direct lângă ureche
În timp ce ochii mei căutau
Șoseta la pereche
Un popă cânt-un cântec fals
Fără vreo intonație
Noi doi dansăm ultimul dans
Până la Recreație
În coma mea de grad sporit
Pătrunzi ca o perfuzie
Simt un fior și la sfârșit
Mi-ești singura concluzie