Telecomanda

Dau drumul la televizor fără să știu de ce

O fac din reflex cu toate că știu ce m-așteaptă

Aici vreo patru aiurea vorbesc ne-ncetând să se-ncalece

Fiecare-i convis c-o spune pe a lui pe cea dreaptă

Pe un alt program un președinte de stat

Emancipat și costumat

Cu un aer infatuat și mâinile în buzunare

Vorbește o engleză de cinci la teză

Se simte-n largul lui ca la chermeză

Cred că mai bine mă uit la niște spoturi publicitare

Telecomanda mă poartă din canal în canal

Ce ironică soartă ce spectacol vulgar

Aicea aflu de-un deodorant oral

Obținut din extracte de coadă de cal

Cu efecte din cele mai tari și miraculoase

Un șervețel minune în loc de ochelari

Niște pastile moi pentru scaune tari

Și-un corset german de strâns burta cățelelor grase

Un miliardar american iubesc specia

S-a oferit să cumpere cu cash Grecia

S-o facă cadou unei fiice pe nume Rosalia

Dar i-a spus omul pe șleau în față

De nu-și face treaba și nu învață

Primește cadou de majorat

Cel mult Portugalia

Povestea mea e ușor retorică

Vorbește însă de-o scară valorică

Întoarsă pe dos călcată brutal în picioare

Iar noi ce credem că suntem mai buni

Amânăm consecvent pe ziua de luni

Iminenta stringenta și inteligenta schimbare

Ametist

Cu fiecare piatră ce-o arunci în mine

Eu construiesc un pod secret spre tine

Și fiecăreia îi fac o reverență

Cu certitudinea c-o faci din inocență

Icnesc adânc din când în când

Când nimerești în piept sau în vreo chakră

Cele mai dureroase sunt

Granitul gri și piatra seacă

Găsește-mi vini de care n-am habar

Transformă argumentele-n pretexte

Așează-n piatră-ntregul tău amar

Și sparge-mă-n bucăți ca pe ferestre

Dar n-am de gănd să mă opresc

Nici să mă plâng că mi-ar fi greu

Mă motiveaz-un înger diavolesc

Ce-l recunosc ca fiind al tău

Cu fiecare piatră ce-o arunci în mine

Eu construiesc un pod secret spre tine

Iar la sfârșit când îl voi termina

Voi săruta pe frunte holograma ta

Îmi placi

Îmi place gura ta și-mi plac și ochii tăi căprui

Privirea lor mă arde-adânc și-s ca ai nimănui

Îmi place-aroma ta cu-acel parfum indefinibil

Mirosul tău a câmp de maci mă bagă-n draci teribil

Îmi place tot ce faci

Dar cel mai tare-mi placi

Când te dezbraci

Îmi place-arhitectura ta și cum ești construită

Nu ostentezi nu bați la ochi dar ceri să fii privită

Îmi place-ntreaga-ți geometrie cu cercuri magice triunghiuri

Și uite doar ce povestesc că simt în inimă cumplite junghiuri

Nu știi să cânți sau să pictezi nu știi filozofie

Dar recunosc sărutul tău e-o pură poezie

Îmi place gustul tău și-atât de greu mi-ar fi să-l definesc

Aduce-a fructe de pădure ce-ascunse pe sub frunze cresc

Îmi place tot ce faci

Dar cel mai tare-mi placi

Când taci

Nu se întâmplă nimic

Nu se întâmplă nimic e totul obișnuit.

Săptămânile trec. Uite și toamna a venit ...

Ceasul de lângă pat ticăie neîncetat

Ultima oara l-ai tras în vinerea când ai plecat

E întuneric afară, e dimineață sau e seară

Ridic pachetul de țigări și îmi aprind o țigară

Nu se întâmplă nimic, fumez și fumul mă îneacă

A mai trecut un minut și încă unul o să treacă ...

Prin fereastra deschisă văd cerul negru albăstrui

Trei stele mi-aduc aminte de-obrazul tău cu trei pistrui

Nu se întâmplă nimic e totul ca întotdeauna

Din când în când mă trezesc și văd ba soarele ba luna ...

Eu încă sper că vei veni și parcă te aud urcând

Aud cheia în ușă te-aud intrând dar doar în gând

Și dac-ai fii din nou aici te-aș răsfăța te-aș alinta

Iar apoi împreună am evada din camera mea ...

Genesis

Cu ochii-nchiși ascult Genesis

Căutându-te în gând

Zeci de imagini o iau razna

Apar iar dispărând

Lumina ta mi-a mai rămas

Și-o aromă orientală

Iar Collins cântă Follow me

Din lumea lui colaterală

Emoții fără glas și chip

Și energii străine

De care oricât m-aș feri

Mă poartă către tine

Și mi te desenez în gând

Cu linia-mi stângace

Iar liniile încep vibrând

Cu mine să se joace

Nici plânsul tău nu-l mai cunosc

Mi-apare ca prin ceață

Cu-aromă dulce de cafea

Și teama ta de viață

Cu ochii-nchiși ascult Genesis

Căutându-te în gând

Afară-n taină nopții albe

Îi schimb culorile pe rând

Că eu sunt tu și tu ești eu

Nu-ncape îndoială

Două culori din curcubeu

Perfecta rânduială

Ne vom schimba religia

Și-om crede-n re-ncarnare

Și ne vom regăsi cândva

Pribegi prin Ursa Mare

Frica

Mi-e frică de păianjeni

Șopârle și albine

De ori ce târâtoare

De clipa care vine

Azi dis de dimineță

Îmi sare-n pat pisica

De-odată simt cum din senin

Mă copleșete frica

Mi-e frică de-ntuneric

Și de singurătate

De prea mult zahăr în cafea

De ciorbe prea sărate

Mi-e frică și de apă

De foc mi-e foarte frică

Iar păru-n cap când văd dentist

Măciucă se ridică

Mi-e frică de siringă

De sora medicală

De gripe și de alergii

De fapt de orice boală

Iar tu în fiecare zi

Îmi pari tot mai ciudată

Să nu-mi mai dai că nu m-ating

De fructe sau salată

Mi-am cumpărat pistoale

Mi-am luat și-un automat

Și-ntreg arsenalul

Îl țin ascuns sub pat

Mi-am pus la geam alarmă

La ușă un zăvor

Iar noaptea când mă culc ascund

Sub pernă un topor

Singur

Oglinda-n perete-mi surâde cu fața-i ovală

În afară de-o masă și-un pat camera-i goală

Pe podea niște cărți ce nu le-am citit

Din afișul cel vechi și îngălbenit

Mă privește Guevara c-o mutră intelectuală

În sticla de lapte flori moarte la număr cam șapte

Tavanul pătat pare-un cer înorat de mister încărcat dar nu e

La radio-ncet cânt-o trupă un concert ce-l cunosc pe de rost de dinainte

E Claude Debussy ori Satie nu-mi aduc aminte

Sunt singur iar

Mi te plimbi printre gânduri cu-n aer banal și vulgar

Toamna-și scutură frunzele moarte-nșirându-le pe trotuar

Iar eu calc printre ele pe visele mele

Cu-n zâmbet doar

Sunt singur iar

N-am de gând să devin nici patetic nici sentimental

Toamna-și scutură frunzele moarte-nșirându-le pe trotuar

Iar eu calc printre ele pe visele mele

Cu-n zâmbet doar

În gând rând pe rând trec râzând clipe reci și banale

Amintiri de prost gust îmi provoacă senzații nasoale

Beau cafeaua de ieri și sunt obosit

Ce emoție simt cred c-am reușit

De pe marginea ceștii s-ating

Urma buzelor tale

Capital

M-am născut într-un oraș

Între fiare și beton

Trăiesc superficial și monoton

Urmăresc la x tv doar programe de prost gust

Și spațiul meu vital e tot mai îngust

Îmi cumpăr doar produse de import

Pe cele autohtone nu le mai suport

Nevastă-mea dansează într-un bar

Și-a tatuat pe fese câte-un dolar

Inocenți ne batem joc de viață

Construind imbecil din iluzii și fum

Societatea de consum

De nu mă crezi deschide ochii să vezi

Cum o lume-ntreagă aleargă ca nebuna

După umbre pe pereți

Mă-nconjoară obiecte frumos colorate

De care n-am nevoie nici pe jumătate

Consum anapoda și fără măsură

Pe scurt viața mea e o harababură

De voi avea probleme cu egoismul

Cu goana după bani sau arivismul

Îmi voi trata urgent anacronismul

Că nu-i nimic mai bun ca capitalismul

Am intrat in Europa spuneți voi

Dar eu vă spun că dânsa a intrat în noi

Takitic

Tu ai ochiul drept mai mare

Cel cu nuanță de fistic

Evident că prin urmare

Celălalt este mai mic

Iar cel mic ascunde-n dânsul

Foc și pară în exces

Când te podidește plânsul

El e sursa mea de stres

Iscodește și întreabă

Mă transformă-n nimuric

Temător mi-aplec privirea

Mă fac mic și tac chitic

După vijelie însă

Redevine inocent

Luminează fața plânsă

Și copilu-i iar prezent

Uneori mă joc cu focul

Chiar de știu c-am să mă ard

Ca să îmi provoc norocul

Joc pereche la hazard

Și mai știe el să facă

Ceva nemaipomenit

Vara când coboară noaptea

Se apucă de vrăjit

Și îi luminează calea

Soarelui spre răsărit

Te caut

Te-am căutat în toată țara

De la Iași la Timișoara

Și în București

Dar tu nu ești

Te-am căutat la Moscova și în Tirana

În Shambala și în Nirvana

Te-am căutat

Dar nu te-am aflat

Te-am căutat în Dresda și în Berlin

Recunosc am stat foarte puțin

Dar mi-a spus cineva

Aici n-ai ce căuta

Te caut mereu

Și undeva în adâncul meu

Știu că și tu mă cauți

Cum te caut eu

Am răscolit deșertul și oceanele

Am cercetat luna și soarele

Le-am răscolit

Dar nu te-am găsit

Te-am căutat la Roma și în Paris

Te-am căutat în Infern și în Paradis

Acolo-am sunat

Dar nu mi-au deschis

De câte ori am crezut că te-am întâlnit

De-atâtea ori într-un final s-a dovedit

Că nu

Că nu erai tu

Te-am căutat într-o carte de poezii

Eram sigur că aici te voi găsii

Dar acolo era

Doar o umbră de-a ta

Te-am căutat în somn

Și-ascunsă sub pleoape

Te-am simțit respirând

Atât de aproape

Ani după ani au trecut dar aș vrea să știi

Astăzi am familie am și copii

Sunt fericit dar nu trece o zi

Să nu mă întreb pe unde ei fii

Sfera

Dacă mă cauți aici e casa noastră

Cu iederă și albăstrele

Plutind tăcut pe-o sferă albastră

Jur împrejurul unei stele

Aici trăiesc cu o făptură

Într-o sublimă coerență

Aceiaşi ochi aceeași gură

Ceva mai mică de statură

Și-înc-o infimă diferență

Ca noi însă mai mici am patru

Ce tropăie și bat cadența

Ăștia și-anunță dup-o vreme

În pântecele ei prezența

De ne-am jucat cu diferența

Regret secundele minutele și orele

Și zile-ntregi ce fără sens le-am risipit

N-am știut de la-nceput că timpul e atât de scurt

Și-n al secundelor tumult m-am rătăcit

Aici îmi duc eu viața mea

În jurul stelei câte-o tură

Și-aș mai rămâne de-aș putea

Că-s fericit peste măsură

Reții așa-i adresa mea

De vii acasă să mă iei

Cum te apropii dinspre stea

E cea albastră Sfera trei

Amnezie

Mă trezesc azi dimineață într-un pat complet străin.

Mi-este fruntea ca de ghiață, ceru-ntre copaci senin.

Tu îmi ești necunoscută, îți ridici capul ușor

Și-mi spui „Bună dimineața“, cu un zâmbet incolor.

Vreau să îți răspund, dar vocea parcă mi se-oprește-n gât,

Totuși reușesc să bângui „Cine ești și unde sunt?“

Râsul tău plin și sarcastic, parcă-l știu, l-am mai gustat

Și-al tău gest atât de plastic cu un deget ridicat ...

Nu-mi răspunzi și suverană îmi strecori mâna la spate

Și-mi spui „Hei, glumele tale le cunosc demult, pe toate ...“

Sunt confuz și parcă tremur, iar privirea ta mă fură,

Când încerc să-ți spun „Eu nu sunt ...“, îmi pui degetul pe gură,

Apoi mă săruți, Isuse! Ca-n nuvela lui Eliade.

Sunt pierdut, realul dus e, trupu-mi tremură și arde ...

„CINE EȘTI TU?“

Spune-mi cine ești tu?

E târziu, mă spăl pe față, încă-mi ești prezentă-n gând

Când ridic ochii-n oglindă, mă cutremur ― „EU CINE SUNT?“

Sauvage

(Derulare - Radu Cristian Constantin)

Zadarul existenței când apare,

de prin siajul zilelor de luni,

le dă mereu persoanelor impare

un aer alandala, de nebuni.

Suntem ridați și rătăcim în ceață.

Prezentul curge spre trecutul mort.

E prea târziu să cerem de la viață

un nou bilet de drum și-un pașaport.

Am încercat câte ceva din toate.

Am și iubit, am și avut dușmani...

Și-n ostenirea de-a mai da din coate,

a survenit penuria de ani.

Eu fără scop, fără direcții ferme,

ca-ntr-un adio lung și fulgurant,

am străbătut o gaură de vierme

care mi-a fost vagon-restaurant.

Și iarăși mă găsește dimineața.

Când eu, de fapt, mă-ndrept spre asfințit.

Aprind țigări și-mi văd în urmă viața:

desculță prin deșertul ascuțit.

ULTIMA

Da meram singur în salon

Ferestrele curate

Și atârnam de un cordon

La niște aparate

Ce țiuiau și păcăneau

Direct lângă ureche

În timp ce ochii mei căutau

Șoseta la pereche

Un popă cânt-un cântec fals

Fără vreo intonație

Noi doi dansăm ultimul dans

Până la Recreație

În coma mea de grad sporit

Pătrunzi ca o perfuzie

Simt un fior și la sfârșit

Mi-ești singura concluzie